Compania ta are pe stoc produse excedentare?
O parte din produsele tale se află în apropierea datei de expirare?
Ai rămas pe stoc cu produse din campaniile promoționale încheiate sau rămase în urma schimbarii strategiei de marketing?
Cum ar fi să te eliberezi de stocurile in surplus și în același timp să faci o faptă bună?
Iată ce produse poți dona:
Unde vor ajunge produsele tale?
Condiții distribuție donații:
“ Avem nevoie de mai multe companii alături de noi! Sunt atât de multe persoane care au nevoie de ajutorul nostru - financiar sau în produse. Este foarte important să putem aduce împreună pe cei care au posibilitatea să ajute cu care au nevoie de ajutor! Orice suport, chiar și material, este foarte valoros pentru cei care au nevoie de el. În același timp, ajutorul financiar este apreciat enorm mai ales pentru a putea completa lipsurile care nu se pot cumpăra cu produse.” a afirmat Maria Duduman, fondatoarea platformei Fă Bine!
Contactează-ne la adresa maria.duduman@fabine.eu și vom reveni cu un răspuns în cel mai scurt timp!
Sarantis România s-a alăturat companiilor interesate să susțină platforma Fă Bine și organizațiile membre în cadrul acesteia! Fiind o companie interesată de susținerea inițiativelor care abordează probleme legate de sănătate, Sarantis a ales să susțină comunitatea Fă Bine cu donații de produse în mod special pentru copii.
În acest sens, în intervalul decembrie 2021 - aprilie 2021 platforma Fă Bine a primit peste 14.000 de pachete de scutece pe care le-a direcționat către:
Asociația SAMAS
Asociația Un pas spre educație
Crucea Roșie Română - Filiala Sector 6
Asociația Căsuța Bucuriei
Asociația Copii pentru Viitor
Asociația P.A.V.E.L.
Asociația Aura Ion
Asociația Rebeca Faith Hope Love
Asociația Trăiește cu Bucurie
Asociația E-Romnja
Asociația CONIL
Asociația pentru copii cu dizabilități Mă Bucur de Viață
Asociația ETC Educație Tradiții și Comunitate
Asociația pentru Sprijinirea Femeii Însărcinate și a Familiei
Asociația Casa Ioana
Asociația Casa Bună
Asociația Banca pentru Colectarea și Distribuirea Alimentelor
Aurora Băicoi
Fundația FĂRĂ
Fundația pentru Evaluarea Competențelor în Educație
Fundația Inimă de Copil
Fundația FĂRĂ
Fundația Edelweiss
Fundația Unu și Unu
Fundația Comunitară Cluj
Funfația Comunitară Vâlcea
DGASPC Bacău
DGASPC Sector 6 București
DGASPC Mehedinți
DGASPC Buzău - Complex de Servicii pentru Copilul cu Dizabilități Buzău
DGASPC Maramureș
DGASPC Botoșani
Complexul de Servicii Social Gaești - copii cu dizabilități
Spitalul Clinic Obstetrică Ginecologie Cuza Vodă Iași
Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei" Buhuși
Spitalul Municipal Dorohoi
Samusocial din România
“Mulțumim companiei Sarantis România SA pentru sprijinul acordat familiilor nevoiașe cu copii mici în îngrijire, precum și organizațiilor din platforma Fă Bine care au nevoie constantă de resurse pentru a le ajuta! Este foarte important în aceste zile să identificăm cele mai creative și eficiente moduri de a folosi resursele existente în folosul celor care au nevoie” a afirmat Maria Duduman, fondatoarea platformei Fă Bine!
S.C. CROCO S.R.L. s-a alăturat companiilor interesate să susțină platforma Fă Bine! cu donații de produse pentru beneficiarii din comunitate. Compania este lider în România, la produsele: “Brezel”, “Crackers”, “Sticks” și “Petit Beurre”, având o prezență permanentă pe piață de la înființare (octombrie 1994) și până în prezent.
Prima donație realizată a constat în 26000 de pungi de pufuleți care au fost distribuite cu ajutorul a 11 organizații din platformă către copii și bătrâni din diferite medii defavorizate.
"Mulțumim pe această cale atât S.C. CROCO S.R.L. pentru donația care va face fericiți foarte mulți copii și familii defavorizate, precum și Nemo express pentru găzduirea acestei operațiuni de distribuție în depozitul propriu! " - Maria Duduman, Fondator Fă Bine!
Dragi oameni de bine,
Pe data de 14 Mai 2020 vă invităm să luați parte la Festivalul Familiei - cea mai mare petrecere online a familiei în care peste 40 de artiști consacrați, copii talentați, sportivi sau profesionisti in diverse domenii vor oferi momente unice, pline de emoție, bucurie, cunostinte. Acest eveniment marchează finalul stării de urgență în Romania dar și Ziua Mondială a Familiei.
Suntem onorați de prezența unui număr impresionant de profesionisti din toate domeniile care au ales să susțină alături de noi binele, să îi dea forță și să îl multiplice în comunitate. Muzică, dans, teatru, storytelling, parenting, magie, educație financiară sunt doar câteva dintre surprizele cu care te așteptăm.
Vei avea ocazia să bucuri de:
Moderatori Festival: Ioana Maria Moldovan si Radu Nechit
Momente muzicale: Feli, Giulia, Rona Hartner, Fabian Sanchez, Cassandra Kubinski, Charlize Malaouf, Ioana Maria Lupascu
Actori: Marius Manole, Anca Sigartau, Victoria Dicu, Marcela Motoc, Daniela Nane, Ioana ghinghina, @Alex Stefanescu, Andreea Mateiu, DIANA Giubernea, Camelia Dinca, Marian Răducu, si Zapa
Realizator emisiuni TV: Mihaela Tatu
Regizor: Chris Simion-Mercurian
Show Magie: Augustin Magicianul
Parenting: Drd. Gabriela Maalouf, psiholog
Educație financiară pentru copii și părinți: Anamaria Ciuhuta
Cooking: Catalin Secuian
Ateliere copii: Buburuza Creativa, Leon Magdan, Ch'artist-Paint Your Own Pottery Studio, PlaYouth, BluParty, MiereEla, Asteroidul B 612
Și multe alte surprize...
Vizitează pagina de Facebook a evenimentului pentru detalii. Dând JOIN vei fi informat permanent cu privire la noutățile și surprizele oferite de organizatori.
Mottoul evenimentului este “România se vindecă împreună”. În spatele organizării lui se află Fă Bine!, platforma de sprijin și colaborare care aduce împreună ONG-uri (din domeniul medical, social, educațional, s.a), voluntari, companii și donatori individuali. Construim un ecosistem social care ia în considerare nevoile tuturor și în care se pun laolaltă resurse pentru obținerea de rezultate valoroase pentru toți participanții - și pentru societate în sens larg.
Festivalul Familiei are și scopul caritabil de a susține Fondul de Solidaritate al platformei. Acesta a fost constituit în luna martie a acestui an pentru acoperirea unor nevoi precum achiziția de medicamente, dezvoltarea de către ONG-uri de programe de telemedicină și de susținere a beneficiarilor la distanță, consiliere psihologică, procurarea de alimente, produse de igienă și sanitare, sau alte cheltuieli care ajută organizațiile să supraviețuiască acestei perioade și care sunt esențiale pentru beneficiarii lor, pentru ca aceștia să-și poată continua terapiile și după încheierea restricțiilor generate de virusul COVID-19.
Tombolă: toti cei care vor dona in aceasta campanie vor participa la o tombola cu premii surpriza. Donatiile se pot face pana in data de 14 mai, ora 23.59 atat pe Facebook, cat si direct pe pagina Fondului de Solidaritate din Platforma Fa Bine .
Împreună dăm viață unei lumi mai bune.
Eveniment organizat de comunitatea Fă Bine.
Parteneri: Milk & Cookies \ Digital Branding Studio
Parteneri media: Agerpres, România Pozitivă, Gala Societatii Civile, A7TV, Itsy Bitsy, Creatori de Destine, UNCER, ProFM Romania, Magic FM Romania, Radio România Cultural, @BucurestiFM, @News National, Comunicatedepresa.ro, Comunicatedepresa.net, Jurnal Social, Asociatia Culturala TONIC Productions, Public News FM, Canal 33 Romania
Copyright ©2020 Fă Bine!