Asociatia SNK

București

Domeniul de activitate:

Învățământ, educație, cercetare

Orașul:

Bucuresti

Scopul Asociației este de a ajuta oamenii să devină responsabili față de ei înșiși și față de semenii lor, să-și conștientizeze natura umană și să protejeze mediul înconjurător, folosindu-se de învățămintele stoice. Printre obiectivele Asociației se remarcă acordarea de ajutor spiritual și moral, facilitarea accesului la învățăminte astfel încât omul să poată identifica și distinge ceea ce este important și ceea ce este fără rost pentru el, în scopul de a ajunge la fericirea bazată pe virtuțile interioare și nu pe lucrurile exterioare.Din fondurile obţinute de proiectele sale, Asociatia SNK a demarat campania #Buniciinoştri, prin care oferă sprijin persoanelor vârstnice singure, cu alimente şi produse de igienă in perioada COVID-19. În felul acesta, persoanele cele mai vulnerabile în faţa epidemiei rămân în siguranţă la domiciu şi comunitatea este protejată.
Proiecte voluntariat
Articole publicate
Catalog Produse
Această organizație nu a propus încă niciun proiect de voluntariat.
Această organizație nu a propus încă niciun produs.
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram