Accesul la sănătatea orala, pentru toti copii și tineri inclusiv cei proveniți din familii defavorizate este o valoare a Asociaţiei noastre în care credem cu tărie. De-a lungul a 10 ani de lucru cu copii, am văzut în nenumărate cazuri diferenţa pe care o face educaţia adecvată, experienţială şi pragmatică, în viaţa părintelui şi a copilului său, precum şi a adolescenţilor, mai ales a celor provenind din medii vulnerabile. De aceea ne-am propus să punem aceste concluzii în acţiune şi să dezvoltăm un proiect care să schimbe vieţi, de data aceasta pentru copiii din familii cu resurse restrânse. Ce urmarim? Creșterea calității vieții prin facilitarea accesului copiilor la servicii stomatologice de la cele de baza, pana la cele mai complexe, programe de prevenție si ore de educatie in igiena orala, pentru menținerea unei bune sanatati orale. Copiii au felul lor de a vedea lumea si sunt singurii carora nu le este frica de viitor. Toate gandurile marete, toate inventiile cu adevarat importante au izvorat din sufletul unui copil care a visat sa-si depaseasca conditia si sa impresioneze lumea demonstrand astfel ca evolutia societatii depinde de ambitia visului unui copil. Suntem cu toti constienti, ca o dantura sanatoasa si o igiena orala corespunzatoare ne creste increderea in noi, iar copiilor din aceste grupuri increderea este printre cele mai importante atuuri care le lipsesc.
Proiecte voluntariat
Articole publicate
Catalog Produse
Această organizație nu a propus încă niciun proiect de voluntariat.
Această organizație nu a propus încă niciun produs.
Pentru a îmbunătăți experiența de navigare, acest site folosește cookie-uri. AcceptCitește mai mult
Politica de cookie-uri
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.