Policy Center for Roma and Minorities

București

Domeniul de activitate:

Învățământ, educație, cercetare

Orașul:

Bucuresti

Suntem o organizație non-guvernamentală, non-profit, fondată în 2008, în România. Acționăm pentru a rezolva problematica incluziunii sociale a minorităților etnice, în special cea romă, și ne dorim cu adevărat o lume în care aceste probleme nu mai reprezintă un impediment. Credem în bunătatea oamenilor și știm că soluțiile pentru orice problemă stau în deschiderea comunităților de a le accepta. Suntem pregătiți și gata să ajutăm prin programe educaționale sustenabile, care luptă împotriva prejudecăților și atitudinilor negative. Proiectul cel mai important, inițiat în 2010, este Clubul de Educație Alternativă, care se desfășoară în două școli din cartierul Ferentari. Copiii participă zi de zi la activități non-formale, prin care își dezvoltă abilitățile. Orele de educație remedială (limba română și matematică) îi ajută pe copii să ajungă la echilibrul între vârsta biologică și cea școlară. Activitățile artistice, culturale, dar și sportive precum teatru, dans, muzică, fotografie, educație financiară, scriere creativă sau fotbal și handbal le oferă siguranța și încrederea de sine că au multe descoperiri de făcut în ceea ce privește propriul potențial.
Proiecte voluntariat
Articole publicate
Catalog Produse
Muzică în Clubul de Educație Alternativă 1

Data începerii: 18/03/2019
Data finalizării: 19/12/2021

Orice crezi că ar fi potrivit și distractiv pentru niște copii și adolescenți (7-15 ani) care își doresc să facă muzică :).
Ar fi minunat și dacă te-ai folosi și instrumentele pe care le avem deja.

Această organizație nu a propus încă niciun produs.
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram